Probabil că cei mai mulţi dintre dumneavoastră aţi văzut de multe ori butuci de uşă cu buton, mai ales în clădirile publice sau în cele destinate afacerilor. Dacă aţi avut ocazia să şi folosiţi o astfel de uşă ştiţi şi cât de mare este confortul pe care acestea îl conferă utilizatorilor săi. Dacă nu vă număraţi printre cei care au avut ocazia să folosească butuci de uşă cu buton, iată câteva detalii interesante. Cilindri de uşă cu buton sunt folosiţi cu precădere în locuri precum camerele de conferinţă, hoteluri, azile sau chiar şi în apartamente. Rotativul interior cu buton este apreciat şi folosit pentru o închidere simplă a uşii, cheia nefiind necesară în interior. Acest lucru este foarte apreciat de proprietarii de apartamente pentru că îi ajută să economisească timp şi le conferă o comoditate pe care alte sisteme de închidere nu o au. Gândiţi-vă cât este de incomod să căutaţi cheile de fiecare dată când vreţi să ieşiţi din casă, mai ales atunci când aveţi mâinile pline. Şi gândiţi-vă cum e, pe de altă parte ca printr-o singură rotire de cilindru uşa să se deschidă şi să puteţi pleca, chiar dacă sunteţi în grabă. La sălile de conferinţă cilindri cu buton sunt utili pentru că oferă utilizatorilor confortul de a nu purta mereu o mulţime de chei, uşa se poate încuia pentru ca nimeni să nu deranjeze, dar poate ieşi oricine. Acest sistem de încuietoare e împărţit pe categorii în funcţie de design. Printre modele se numără:
Butucii de uşă cu chei frezate de la Idella. Fiecare perete al acestui cilindru are câte 5-6 pini cilindrici, iar cel puţin unul dintre aceşti pini este din oţel înalt aliat în carcasă şi miez. Acest tip de cilindru asigură utilizatorilor săi protecţie împotriva metodei de efracţie prin percuţie. În plus, butucii au chei frezate cu zimţi şi create dintr-un aliaj de cupru-nichel-zinc. Acest buton este uşor de instalat şi manevrat şi este plăcut la atingere. Aceştia pot avea la alegere un sistem master key, sau grand master-key.
Cilindri D10 cu buton, un butuc pentru uşă rezistent la tentative brute sau inteligente de spargeri. Acesta poate fi utilizat la uşile frontale de apartament oferind închidere cu cheie în exterior şi închidere cu buton în interior. Pentru deschiderea sau închiderea din exterior se utilizează o cheie cu amprentă. În plus sistemul are o funcţie de urgenţă incorporată. De asemenea, acestui sistem se pot adăuga încuietori cu bolţuri şi încuietori suplimentare pentru uşi.
Butucul de uşa cu buton şi cheie reversibilă de la Idella, sistem ce conţine până la 19 elemente de blocare pe o parte a butucului, cea fără buton. Butucul de uşa beneficiază şi de protecţie împotriva metodei prin percuţie. Cheile acestui sistem sunt concepute din aliaj cupru-nichel-zinc. Butonul acestuia este foarte uşor de mânuit şi oferă o senzaţie plăcută la atingere. Butucul are şi un canal de ghidare prin miez pentru repartizarea uniformă a forţei la acţionarea cheii.
Mai multe produse din categoria descrisă pot fi găsite pe cilindru.ro
Cilindri cu buton-plăcere, rafinament, simplitate,